Cristi a obosit...

de tangoul cu moartea. A renunţat . I-a cedat. Învălmăşeala dansului l-a stors de orice boabă de viaţă. Duminica asta se vor auzi răcnetele disperate ale mamei care-şi îngroapă copilul. Vai de părinţii care-şi îngroapă copiii, dar şi mai cumplit de cei care şi-i îngroapă zi de zi ştiind că sunt fără întoarcere. Cîtă putere să ai să înăbuşi în tine secretul copilului tău care s-a însurat cu moartea. Urâtă mireasă.... dar a cărui legământ s-a născut paradoxal din iubire, din iubiri interzise.

L-am cunoscut într-un moment dificil pentru mine dar ştia să te facă să uiţi. Nefiresc de frumos acest bărbat , de obicei nu se amesteca cu lumea , păstra distanţa faţă de alţii şi asta i-a atras un renume de înfumurat şi multă invidie, săracul doar îsi proteja secretul: era bolnav. Vulcanitatea şi buna dispoziţie era singura lui arma de luptă acolo unde medicina nu i-a oferit nici o sansă. A trăit din plin, nu-şi refuza nici o fantezie, aşa spunea că-i place viaţa şi şi-o trăieşte.

Aseară era în capela cu sfinţi fără chip. Nu-şi întorseseră faţa de la el, capela e în renovare. Pictorul a şters chipurile arhanghelilor si ale sfinţilor dar nu a îndrăznit cred să se atingă de Mântuitor, trona pe cupolă, aşa ca cei doi erau deja faţă în faţă. Împrejurul lui numai familia si noi, doi prieteni în trecere retraşi într-un colţ de capelă. Pînă la urmă tot ai tăi te petrec.

Duminica avem ultima întâlnire cu Cristi pe tărâmul ăsta. La el e prima cu Dumnezeu.

Te iubim Cristi!